luni, 26 aprilie 2010

Reportaj Adevarul


La doar 32 de ani,un jandarm este tată pentru 70 de copii

Prahoveanul Mădălin Tănase are 32 de ani şi de nouă ani lucrează ca jandarm. Face meseria cu pasiune şi profesionalism, iar de doi ani a devenit şi tată pentru aproape 70 de copii. Cel puţin aşa îl consideră micuţii cu care îşi petrece tot timpul liber de care dispune. Jandarmul îi antrenează pe copii în unul dintre cele mai dure sporturi : artele marţiale de contact.

În mijlocul micuţilor de clasa I, Mădălin pare un dur. Impresionează cu fizicul de luptător, dar îi mângâie cu gingăşie pe creştet pe copii. Alexandra, Andreea, David sau Niky sunt doar câţiva dintre micuţii pe care Mădălin îi iniţiază în tainele sportului.
I-a disciplinat şi mulţi dintre ei au devenit campioni în competiţiile interjudeţene şi naţionale de arte marţiale şi skandenberg. La ultimul concurs de combat grup, din cei 30 de copii pregătiţi de jandarmul prahovean, 15 au obţinut medalii de aur. Aşa că Mădălin e tare mândru de ei şi speră să devină cu toţii mari sportivi.

"Sportul învinge totul. Te întăreşte mental şi fizic. M-am gândit să îi ajut pe copii să nu o ia pe căi greşite. Mulţi dintre cei pe care îi antrenez provin din familii destrămate, sărace, am chiar şi o fetiţă de 11 ani de la casa de copii din Băicoi. Ce ar fi devenit aceşti copii dacă nu se apucau de un sport. Aşa fac performanţă şi vor răzbi în viaţă. Aş vrea să devină şi jandarmi, aşa ca mine", ne-a mărturisit Mădălin Tănase.


Întregul devotament al plutonierului vine chiar din propria lui experienţă de viaţă. Părinţii au divorţat când el avea doar câteva luni. Pe mamă nu a cunoscut-o, iar tatăl a fost mai mult absent din viaţa lui. A crescut pe la rude şi mai mult de unul singur. "Am crescut aproape pe străzi, dar mi-a plăcut sportul de mic copil. Pe la 8 ani m-am apucat de lupte, apoi de box şi de karate. Am fost campion interjudeţean la toate acestea. Nu am făcut performanţă pentru că nu am avut bani. Am devenit jandarm şi am rămas aici. Acum aproape doi ani cînd m-am apucat să antrenez copii, am vrut să înveţe ceva din povestea mea de viaţă. Mai ales că mulţi sunt aşa cum eram eu acum nişte ani", ne-a mai spus Mădălin.

Ambiţiosul jandarm nu s-a lăsat doborât de greutăţile pe care le-a întâmpinat. Şi-a convins şefii şi a reuşit să încheie primul parteneriat din ţară dintre Jandarmeria Română şi un club al copiilor, din Băicoi. Într-o clădire pusă la dispoziţie de Ministerul Învăţămîntului, Mădălin îşi antrenează copiii. Au între 4 şi 17 ani şi sunt din Bâicoi, Floreşti, Câmpina şi Ploieşti.

"Uneori ajung aici la Băicoi după două zile de misiuni. Beau o cafea şi mă apuc de antrenament cu copii mei. Nu pot să-i las şi sunt convins că în cîţiva ani dintre ei se va ridica un viitor Ciprian Sora", spune cu mândrie Mădălin. Din cei aproape 70 de elevi, 15 sunt fete.

Micuţele delicate se luptă ca nişte adevărate campioane şi spun că s-au ataşat tare mult de domnul profesor, aşa cum îi spun copii jandarmului. "E tare bun cu noi şi repetă mişcările până învăţăm. Ne place tare mult când venim la antrenamente. Ne spune că noi suntem familia lui şi toţi copiii îl iubesc. Ne face uneori surprize şi ne cumpără la salariu dulciu şi sucuri", ne-a spus, într-o pauză de antrenament, Andreea, una dintre elevele lui Mădălin.

Jandarmul speră să găsească şi oameni care să sprijine financiar antrenamentele copiilor, care cu greu fac rost de echipament, mănuşi sau bani cu care să poată ajunge la competiţiile la care s-au calificat. În ciuda greutăţilor, Mădălin îşi continuă misiunea şi speră ca peste ani, copii lui să devină cineva în lumea sportului.

3 comentarii:

  1. Raluca:

    Apreciez mult ceea ce faceti pentru noi. Va respect atitudinea si actiunile. Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ceea ce face domnul Tanase Madalin este ceva extraordinar.Nu numai ca ne invata sa practicam acest sport dar ne si educa prin sport.Multa multumire si respect pentru domnul antrenor,jos palaria pentru dansul.(verii stefan si bogdan)

    RăspundețiȘtergere
  3. va multumim cea ce faceti pentru noi sunteti un adevarat maiestru . izabela

    RăspundețiȘtergere