sâmbătă, 30 aprilie 2011

Reportaj B1 TV

miercuri, 13 aprilie 2011

S-au întors victorioşi



Sunt micuţi, dar medaliile pe care le poartă cu mândrie la gât sunt foarte valoroase. Este vorba despre copiii antrenaţi de jandarmul Mădălin Tănase în cadrul parteneriatului dintre Inspectoratul de Jandarmi Prahova şi Clubul Copiilor Băicoi. După ce au făcut o figură frumoasă la campionatul internaţional de unifight din Rusia, acum s-au întors victorioşi şi de la Campionatul Naţional de kickboxing de la Bucureşti. Mădălin a dus acolo 14 sportivi, dintre care doi au luat medalii de aur, cinci argint şi încă cinci bronz. Cei mai vechi la club îşi aduc aminte de furcile caudine de care au trecut în Rusia. Antrenorul copiilor este un jandarm cu suflet mare, care în timpul său liber preferă să stea cu micuţii la sală şi să-I înveţe să trăiască sănătos-făcând mişcare şi ferindu-se de necazurile pe care ţi le oferă o viaţă dezordonată. Mădălin luptă împotriva violenţei prin atragerea copiilor într-un sport mai dur, dar cu ajutorul căruia aceştia se pot elibera de energia de prisos.



Articol Valea Prahovei Tv.

Interviu stiriploiesti.ro




A dus o viata grea si a fost la un pas sa creasca intr-un centru de plasament. Soarta a tinut insa cu el pentru ca a muncit din rasputeri sa-si depaseasca, asa cum a putut… conditia. Si a reusit. A devenit sportiv de performanta si militar de cariera. La acest moment este cotat drept unul dintre cei mai buni ai Jandarmeriei Prahova. Nu a uitat insa prin cate a trecut asa ca isi dedica timpul liber copiilor, astfel incit sa nu fie tentati sa o apuce pe drumuri gresite. Ii invata gratis ce inseamna disciplina, la scoala, in sport dar mai ales…in viata!
60 de copii din Prahova se lupta din rasputeri sa ajunga oameni mari. Au intre 5 si 18 ani. Citiva dintre ei nu au probleme insa majoritatea provin din familii dezorganizate si dintr-un centru de plasament din Baicoi. Problemele lor l-au impresionat pe jandarmul Mădălin Tănase de 33 de ani pentru ca i-au derulat un film din copilaria sa.
Asa s-a gandit sa faca ceva pentru micutii defavorizati din localitatea natala.
Asa a reusit sa ii aduca pe copii la sala de sport. din toate mediile. si aici i-a invatat sa nu faca diferenta de statut social intre ei asa ca toti sunt foarte buni prieteni, ca au parinti sau nu, cu posibilitati financiare sau nu.
Tot din banii lui, Madalin a reusit sa ii legitimeze pe 50 dintre ei la Federatiile Romane de Unifight si Arte Martiale de Contact. Iar la campionatul mondial de Unifight din Rusia rezultatele nu au intarziat sa apara. Toti cei 3 sportivi de la Baicoi au ocupat un loc pe podium. Aproape toti copiii au gastigat medalii la diferite competitii nationale.
Subofiterul petrece 3 sau chiar 4 zile pe saptamana alaturi de micii sportivi. Asa ca acestia au ajuns sa il considere parte din familia lor. Si jandarmul s-a atasat atat de mult de ei!
Tot ce face tanarul jandarmi pentru sportivii sai este dintr-un salariu de bugetar care s-a tot redus.
Mădălin Tănase are mare incredere in elevii pe care-i antreneaza iar micutii nu il dezamagesc, fac progrese pe zi ce trece. Ii iubeste pe toti in egala masura si le daruieste atat suflet, vorbe bune, mustrari pe masura si sfaturi care sa ii ghideze in viata. in Restul timpului, adica la serviciu, face parte din gruparea de interventii a Jandarmeriei.

duminică, 10 aprilie 2011

12 tineri prahoveni, campioni la kickboxing

Copiii antrenaţi de jandarmul Mădălin Tănase în cadrul parteneriatului dintre Jandarmeria Prahova şi Clubul Copiilor Băicoi s-au întors victorioşi de la o nouă competiţie. Este vorba de campionatul naţional de kickboxing, care a avut loc weekend-ul acesta Bucureşti.

Duminica trecută, la Academia de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti a avut loc campionatul naţional de kickboxing, competiţie în care judeţul nostru a participat cu 14 sportivi antrenaţi de jandarmul Mădălin Tănase. După cum era de aşteptat, campionii antrenaţi în cadrul parteneriatului dintre Clubul Copiilor Băicoi şi Jandarmeria Prahova s-au întors victorioşi. „A fost un campionat foarte greu. Au fost sportivi din toată ţara, campioni naţionali de kickboxing, dar ne-am descurcat. Am participat cu 14 sportivi, dintre care 12 s-au întors cu medalii. Dintre aceştia, doi sunt campioni naţionali la categoriile lor. Este vorba de Marius Pârâianu, care a luptat pentru prima dată la seniori şi a ieşit pe locul I, şi Eva Zincă, tot o campioană care a urcat pe primul loc al podiumului”, ne-a declarat plutonierul Mădălin Tănase, antrenorul celor 12 campioni prahoveni care s-au întors victorioşi de la Bucureşti. În cadrul compeţiei de duminica trecută au participat aproximativ 200 de sportivi, cu vârste cuprinse între 6 şi 45 de ani. În echipa antrenată de Mădălin Tănase au fost incluşi copii cu vârste între 6 şi 18 ani. Parteneriatul făcut între Jandarmeria Prahova şi Clubul Copiilor Băicoi s-a dovedit şi de data aceasta benefic atât pentru tinerii antrenaţi de Mădălin Tănase, cât şi pentru Inspectoratul Judeţean de Jandarmi. „Bineînţeles că ne mândrim! Ne mândrim cu atât mai mult cu cât colegul nostru pregăteşte aceşti copii benevol, în timpul său liber, dând un exemplu foarte bun. Parteneriatul între Jandarmerie şi Clubul Copiilor ne onorează deoarece aceşti copii reprezintă nu numai Clubul Copiilor ci şi instituţia noastră”, ne-a declarat maiorul Leonard Dragomirescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova. Conform lui Mădălin Tănase, cel care de ani de zile transformă copii cu probleme în campioni, cheia succesului o reprezintă spiritul de echipă. „Noi suntem o echipă, nu ţinem cont de diferenţele sociale. În momentul în care intri în lumea sportului, nu mai contează treaba asta. Ceea ce contează este să fii fair play şi asta suntem noi oriunde”, ne-a mărturisit Mădălin Tănase. În urma competiţiei de la Bucureşti tinerii antrenaţi de Mădălin Tănase s-au întors cu două medalii de aur (Marius Pârâianu, Eva Zinca), cinci de argint (Ana Maria Pârvulescu, Nicolas Iordache, Gheorghe Valentina, Ştefan Popa, Dragoş Serghe) şi cinci de bronz (Roxana Cismaru, Alexandru Branaci, Alex Stănculescu, Eduard Stancu, Alexandra Oprea).



Articol Telegraful de Prahova.


Aplaudati de jandarmi

Medaliatii prahoveni ai Campionatului Mondial de unifight pentru juniori de la Anapa din Rusia au fost prezentati astazi comandantului inspectoratului judetean de Jandarmi Prahova, generalul Gheorghe Braga. Acesta i-a felicitat pe copii, dar si pe antrenorul lor, plutonierul Madalin Tanase. Braga recunoaste ca nu credea ca ceea ce s-a dorit a fi un parteneriat intre jandarmerie si clubul copiilor de la Baicoi sa duca atat de departe. Cat despre Madalin Tanase, jandarmul care antreneaza copiii pentru ca acestia sa inteleaga ce este munca si sa nu apuce pe cai gresite, are planuri mari. Alexandru VĂDUVA a luat bronzul mondial la categoria lui de greutate la Unifight full contact, Robert Barbu a fost medaliat cu argint, iar Eduard MĂRĂCINEANU, accidentat la light contact în timp ce lupta pentru medalia de bronz, nu a putut depăşi locul 5 mondial la full contact. Pentru acesti copii, care au muncit mult pentru a ajunge la aceste performante, totul a inceput ca o joaca. Eduard face parte din sportivii Federaţiei Române de Unifight titraţi la juniori care împlinesc anul acesta vârsta pentru participarea la seniori. Campionatul Naţional de seniori se va desfăşura la Băicoi în perioada 22-24 octombrie 2010.




Articol Valea Prahovei TV.

De la violenţă la sportivitate

Consumaţi-vă energia pe terenurile de sport sau în săli specializate, iar nu în şcoală bătându-vă colegii! Acesta a fost mesajul pe care campionul ploieştenilor Leonard Doroftei, poliţişti şi antrenori de arte marţiale l-au transmis elevilor din şcoala ploieşteană Nicolae Simache în cadrul proiectului lansat aici “De la violenţă la sportivitate”. Unitatea şcolară s-a confruntat cu două cazuri de violenţă unde victime au fost elevii şi astfel de activităţi s-au tot derulat. Sportul schimbă comportamentul copiilor şi-i aduce pe drumul bun. În plus, îi ţine ocupaţi şi nu se mai pot gândi la răutăţi. Copiii antrenaţi de Mădălin Tănase la Băicoi au făcut demonstraţii în faţa gazdelor, iar mezinul clubului, un băieţel de 7 ani chiar s-a luptat cu Doroftei. Elevii şcolii au demonstrat că ştiu să-şi canalizeze energia specifică vârtei şi în altă direcţie decât violenţa. Proiectul a fost iniţiat de secţia 6 poliţie din Ploieşti în parteneriat cu şcoala Nicoale Simache, organizaţia Salvaţi copiii Bucureşti şi un sponsor local.



Articol Valea Prahovei TV.

Lansarea proiectului împotriva violenţei în unităţile de învăţământ a reunit, vineri, la şcoala „Profesor Nicolae Simache” din Ploieşti, reprezentanţi ai Poliţiei Municipale, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, dar şi mulţi susţinători ai campaniei. Leonard Doroftei şi Mădălin Tănase sunt cei doi campioni mondiali care s-au alăturat proiectului.

„Am fost copilul problemă al şcolii, dar am găsit sala de box. Acum, am înfiinţat personal o şcoală de box, unde antrenez copii care acum învaţă acest sport, îşi termină şcoala şi au un viitor”, a povestit Leonard Doroftei. „Sportul m-a salvat de viaţa zbuciumată de până să cunosc artele marţiale de contact. Proiectul meu este foarte simplu: să descopăr copii care doresc să practice sportul”, a menţionat Mădălin Tănase, campion la arte marţiale. Potrivit statisticilor prezentate de reprezentanţii Poliţiei, în judeţ au fost înregistrate 11 infracţiuni în şcoli sau în apropierea lor. 15 dintre ele au avut ca agresori elevi, iar în 12 situaţii victimele au fost din rândurile şcolarilor.


Articol Telegraful de Prahova.